după ce am văruit mormântul

bine ai revenit Dumnezeule
în apartamentul acesta pustiu cu plante albe
jefuiește-mă de tot
și mai ales ia-mi disprețul de orgolios
am să îți povestesc încet cum apa
plutea deasupra mea
iar haina mea albă se lipise de corp
știu că nu m-ai uitat
am crescut până s-a aglomerat
negrul gurii mele
mi-e necaz că nu pot să cad în genunchi
Tată al nostru
poate ce trăiesc e doar o stradă îngustă
cu semnul de sens unic smuls la o viitură
a bârladului