îşi ştergea degetele de firmituri cu gesturi feminine
rupea unele pişcoturi încet...
iar cafeaua o bea ţinând amândouă mâinile pe cană
pentru a dezvolta după ea un surâs de studentă distrată
aş vrea să fac ceva important în viaţă nu ştiu ce
să fiu o Ioana d’Arc să fiu cineva
glasul ei înainta încet
ca o lumină de veioză spre cartea citită
the man who can’t be moved era sunetul de fond
clienţii glumeau
insesizabil intrau glumind în iarnă
uite i-am zis termini doctoratul şi după aia
stârnim noi o revoluţie ceva sau mai bine mor
m-a privit cum s-ar uita o ceşcuţă doldora cu zahăr
la o solniţă
nu ştiu de ce am râs
afară intrase ceaţa în maşini
noi eram însă oameni
duminică, noiembrie 30
Abonați-vă la:
Postări (Atom)