fumuriu de noiembrie

îşi ştergea degetele de firmituri cu gesturi feminine
rupea unele pişcoturi încet...

iar cafeaua o bea ţinând amândouă mâinile pe cană
pentru a dezvolta după ea un surâs de studentă distrată

aş vrea să fac ceva important în viaţă nu ştiu ce
să fiu o Ioana d’Arc să fiu cineva

glasul ei înainta încet
ca o lumină de veioză spre cartea citită

the man who can’t be moved era sunetul de fond
clienţii glumeau
insesizabil intrau glumind în iarnă

uite i-am zis termini doctoratul şi după aia
stârnim noi o revoluţie ceva sau mai bine mor

m-a privit cum s-ar uita o ceşcuţă doldora cu zahăr
la o solniţă
nu ştiu de ce am râs

afară intrase ceaţa în maşini
noi eram însă oameni