copyright Ilinca Bernea
nimeni nu tremură la o iluzie în care burniţa omoară lumina stingheră
mă ridic noaptea şi o văd
ştrangulând-o încet calm cu o cravată din piele
fereastra mea e făcută pentru un cascador, gândesc şi adorm la loc
(…)
de ce să iubim bisericile lustruite de genunchii oamenilor simpli?
vremea e rece şi tâmpla simte invidia asta interesant de intelectual
porţia mea de ceaţă urcă spre clopotniţă cu furia unui râs isteric
ca o zăpadă cenuşie trecând inutilă în sicriul de apă din martie
temelia unui templu se poate traduce în orice religie
şi nu am să uit că odinioară eram mai vameş ca acum
uimindu-mă activ pentru lăptarii care blochează graniţa
nimeni nu tremură la o iluzie, doar ele suferă pentru ele, reuşind
