de la vecini naiul cântă cu năduf
a primăvară
cam asta e viața mea
un scâncet de copil
sau o lumină gâtuită de bec
ești sângele care se desprinde
când merg lent
și las o dâră purpurie
ca să mă știu întoarce
sunt țipătul unui tată ce și-a pierdut familia
în incendiu
o voce liniștită îmi spune
ia și mănâncă
nu știu ce înseamnă a fi singur
dar a te așeza pe pat
bătrânește
înseamnă senzația de simbioză
între tine și băiatul
cu piciorul mâncat de rechin