are părul moale ca irealul

copilă care mă ține în mână
ca pe un greier roșu
mă lasă să o gâdil și râde cu poftă
până ajung viu lângă perna ei
de aici jocul ia alte dimensiuni
ecleziastice

urc îi colorez obrajii cu galben
pun verde pe frunte
mov pe limbă
ne prostim și noi îmi zice încet
parcă trezită din somn
azi a venit un bădăran
la ghișeu și a început să înjure de balada
lui porumbescu
zi că nu e o lume sucită
îmi ia mâna o duce la față ca pe un prosop
pe care îl uită rapid

am să scriu un eseu despre idiotul
constant
zice cu furie disimulată
iar revolta ei este atât de comică
încât ne-a pufnit râsul cum râdeam
pe vremuri la m.a.s.h.

Barul

Eliza dansa cu ochii închiși pe masă. Dansa bine. Era în lumea ei. Și acea lume o primise fără probleme. Nimeni nu i-a zis nimic. S-a angajat. Simplu. A privit-o Dan din cap până la glezne. A zis da. Ea nu a zâmbit. Ea nu a zis nimic. Știa ce urmează.

Acum era noapte. Ca într-o călimară. Un client se apropie. Hârtia de 10 euro era boțită.
Eliza dansa. Unduirile ei. Ritmul muzicii. Obscuritatea. Și aerul încărcat de fum. Toate miroseau a plecare.

La cabină fetele erau deja high. Luase tot. Ieși ca dintr-un cavou proaspăt. Șoseaua o primi. Era o primăvară târzie. Plouase doar cât să ude asfaltul. Se gândea la ai ei. Avea doi copii. Samy și Lorena. 15 respectiv 11 ani. Erau în Moldova. Tocurile ei sunau în gol ca o toacă. Dumnezeu? Uitase de cuvântul acesta.

Deschise poșeta. Scoase cheile. Un audi A4 plecă în noapte. Ajunse târziu. Aruncă hainele pe canapea. Se auzeau zgomote. De tuse. O buși plânsul. Dar se șterse repede. Ca în public. Încă mai avea inimă. Încă mai avea curaj.

Soneria sună. Se apropie de ușă. Apoi se îndepărtă. Mai sună de vreo 4 ori. Liniște. Apoi numai liniște. Adormi cu televizorul deschis. Pe Canal D. O șosetă îi atârna de picior. Dormea cu pumnii strânși. Camera era mizerabilă.

Dimineața nu se trezi nimeni. Karl avea cheile. Se ghemuise lângă ea. Era un tânăr frumos. Lucra la un fast food. Afară se înnorase iar. Ziua era mohorâtă. Unde suntem? Fusese prima ei întrebare. Apoi luară breakfastul. Ciudat. Nu au vorbit nimic.

Când ajunse aproape de La Bella era multă lume. Se dădu jos repede. În locul barului o gaură în pământ. Ca un crater. În Eliza un migdal se deschise. Pe cine să plângă? De ce să plângă? Nu e firesc să mori? Nu e mai bine să…

Trenul o ducea departe. Noaptea la graniță a fost ușor. Controlorul avea o uniformă impecabilă. După 3 ani. În brutărie mirosea frumos. Samy intră și o pupă. Lorena se furișă ca să fure o brioșă. Eliza închise ochii. Undeva în interiorul corpului simți artificii.

Puse bani pentru brioșă. Îi chemă lângă ea. Nu era aglomerat. Primeau marfă. Luă o bucată de pâine și mușcă. Era o pâine ca mana israeliților. Alioșa o aștepta acasă. El lucra dimineața. Erau căsătoriți de 2 ani. Și viața nu trecuse pe lângă ea. Nu cu viteză.

din ce în ce mai pustiu aici fără Tine

m-am trezit cu chef de vorbă
peroram în locul eiffel tower
ca un om simplu ce își ia micul dejun
și la un moment dat
am avut impresia că doar ciugulesc

undeva se crispează un om apoi moare
altul se ridică sângerând
din mașina răsturnată
o femeie își privește fătul mort
fără nicio expresie pe chip

Doamne mă doare metalul din spanac
mă doare poala cerului fără Tine
mă doare fiecare etichetă dezlipită
de pe borcanul cu peltea
poate de aceea rămân
în globul de sticlă din mâna unei fetițe
molestate