Liniștea din local îi înmuia oasele. O tipă cânta într-un fundal sinistru. Cântecul ei îl atrăgea. Ca o vâltoare. Ca un taifun nostalgic. Rămase un timp cu paharul la gură. Sorbi lung și se înecă. După ce tuși discret, lângă el, cineva spuse: Es tut mir Leid! Iar amarul părea mai amar decât atunci când te trezești dimineața cu gura amară. Poate o fi greșit locul. Își spuse. Se ridică, lăsă banii pe masă și ieși.
A doua oară era într-o piață cu mulți copii. Avea o pungă de hârtie. În ea câțiva covrigi. Erau statui. Erau și porumbei. El nu era turist. El hrănea din când în când porumbeii. Oamenii se îmbrăcau tot mai colorat. Făceau poze. Băncile erau dispuse în arc de cerc. Îi fugi privirea spre o clădire veche. La fereastra etajului doi, ultimul, fâlfâia perdeaua. Poate mai era cineva ca el. Neauzit. După patru ore se făcu seară. Frig. Plecă.
Treceau mulți oameni cu bagaje. Unii tocmai urcau. Îi studie îndelung. Mai întâi ridicau bagajul. Apoi puneau piciorul drept, majoritatea, pe prima treaptă a scării de metal. Câte un tânăr mai ajuta. La întâmplarea milei lui. Nu se mai circula atât de mult cu trenul. Pe atunci. Impiegatul aruncă țigara. Toată lumea urcase. Și toată lumea coborâse. El se ridică mai bătrân cu doi ani. Și plecă să își ia o cafea caldă. Cele două trenuri rămaseră.
Camera era luminată slab. Probabil intensitatea curentului sau becul o fi fost de vină. Comandase mâncare de la un restaurant. Se uita la ea ca un străin la monumente. Puțin cald. Se lăsă lejer să cadă pe canapeaua moale. Își privea șosetele. Nu știa cine le inventase. De fapt, era curios și de ce se gândea la aceasta. Un miros plăcut îl umplu de fiori. Prin fereastra deschisă un salcâm. Dar nicio bătaie în ușă.
Mulți oameni purtau haine negre. Aproape toți. Doar groparii și încă vreo doi pomanagii nu. Mașinile porneau deja. Fiecare motor părea un zbor de fluture. Mai rămăsese el și soțul. Acesta din pudoare plângea cu spatele la alee. Lui îi venea să sape cu mâinile. Se apropie de bărbat. Îi puse mâna pe umăr. Știu eu un loc. Și plecară amândoi spre ieșirea din cimitir. La poartă lui i se părea că intră.
Pe mine mă cheamă Luiza. Și buza de jos părea o linie roșie de marker. Își strânseră mâinile. Ce ai zice să ne plimbăm puțin prin grădina botanică? Era mai. Tulburător. Ieșiseră de la cursuri. La psihologie amândoi. Pe atunci foarte aproape de locație. Au mers. Au glumit. Amiaza a trecut. Într-o seră cu palmieri a fost primul lor sărut. A trecut un an. Au terminat facultatea. Ea a plecat în Suedia. S-a căsătorit în aceeași toamnă. El primea ilustrate. Voi fi acolo pe data de. Mi-aș dori să te revăd.
