joi, martie 15

doar eu și zgomotul mașinii care spală strada

mă uit cum crește dunga albastră
și îmi imaginez că timpul
se încarcă mai încet pe youtube
sau doar m-am prostit eu
înainte de primele zile ale lui aprilie
  
te-aș trezi să stăm de vorbă pur și simplu
ca atunci când ești în tren
și trebuie să călătorești 12 ore
  
să îți declar că
mai e loc de durere în mine și asta
mă pune pe gânduri

aud streașina
între o piesă de teatru preferată
și ploaie
aleg ploaia
adjuvanții ei mângâie porii unei idei reci
înșurubate

acum trebuie să mor
ultimul gest ar fi să îți pun degetul pe gât 
să văd 
dacă a înflorit