granițele pielii

mergi pe zile ca praful pe o alee de marmură
pierzi încrederea în oameni
după primele dale apoi
te farmecă vocea unei femei
o vrei melodie în surdină
îți va ține de urât într-o seară
sau în mai multe cine știe
nici nu realizezi cum aluneci în idei
lume misterioasă a unui anticariat
nimeni nu aplaudă noaptea
ea nu se supără
solitar mai puțin decât ai vrea
te retragi într-o pată de lumină
nici copilul ce ți-a ieșit din sânge
nu va simți cum se apropie moartea
deși totul pare din ce în ce mai inutil trăiești
pentru a elibera cerul din celulele tale
în fond tăcerea este aceeași oriunde te-ai duce