murim pe gânduri

drumurile au schimbat modul în care auzim

străinii îmi vorbesc şi tot ce captez sunt sunete cenuşii
învolburate de interese lichide

am noaptea am frigul am nepăsarea
devin un metrou liber de oprire printre ei, ele, noi

lăsaţi-mă la greu,
pentru că greul e o formă de linişte neagră

uitaţi-mă în cel mai smintit peisaj al minţii voastre
eu tot trec indiferent
indiferent eu tot trec

şi în trecerea mea sunt dumnezeul veacului meu
cu vina neispăşită
părăsit
ca o paloare în raiul propriei lipse de sânge

Singura boală este prezentul

cald,zgomote familiare,voci îndepărtate...

era într-o dimineaţă banală, într-un pat banal,
într-o zi din anul acesta pe care tu mă opreşti
să-l numesc banal,

-la vară o să mai dormi gol din când în când?
m-ai întrebat pufoasă lângă mine...
eu somnorosul gândeam fără nori răsăritul,

-unii oameni dorm la ora asta, alţii fac dragoste,
alţii mor, alţii se nasc,alţii sunt flămânzi,
alţii petrec... şi noi suntem pentru ei alţii,iubire...

nu ştiam câtă tristeţe poate fi în cuvântul alţii...

am început să-mi spun,
vreau să plec fără a ajunge undeva, îmi place drumul,
cred că moştenesc asta de la bunicul din partea mamei,

uneori inima mea bate într-o linişte din lumea a treia

ajun pentru tine

">

clara sara maria secară

nu mai pot lua aceşti ochi larg deschişi
şi numele părinţilor mei nu mai vrea să fie o înclinare
a capului

dar pot să îţi arăt că vreau încăpăţânat
un boţ de om care să mă bată la cap toată ziua:
hai să ne jucăm tati

îmi spui: ce frumoasă e sara! iar vocea pe care o aud
are acele inflexiuni feminine lăsate de mine în trecut
când mama îmi arăta lumea ca pe o poveste

vine vremea când ştim să iubim…
atunci ningem aceste spoturi inteligente pentru life

dacă aş fi perdea

nu am nimic din fluvii în mine
poate unele lemne ce plutesc putrezite
sau acuta lipsă de griji înecate sub impresii

se întâmplă câte un om să mă doară atent
ca o rază cochetă prin iarnă

azi nu mă întreb unde merg
fiindcă tot valul generaţiei e al meu

şi cine ştie dacă vina aceasta
o pot purta străvezie precum dragostea?

undeva în lume

cântă craig armstrong şi tot ce ştiu eşti

va veni un timp când mă voi uita în alb-negru
când îmi voi citi poemele ca pe nişte străine...

iar stai cuminte studiindu-mă
dintr-o linişte leneşă

eşti frumoasă
ca un copil ce vede pe geam prima ninsoare

this love is a strange love se repetă obsesiv...
existenţa pare the ultimate chill out collection

nu reţin ce vorbim ce dorim ce ironizăm
în fond toată treaba e refrenul

simplu pentru frig

primele zile ale lui decembrie
m-au prins liniştit, firesc,

în timp ce te aşteptam mi-am zis că
plutirea este şi destrămare
o lipsă finală de personalitate

tu nu mă auzi când privesc
dar hai să credem într-o apă liberă
în păsări şi în respiraţie

votez cu toată inima dunărea
ca să îmi spună de unde ai delta

în care ajung acum ca un extraterestru