zâmbeam şi începuse toamna

când am întâlnit-o pe acea terasă în răcoarea lui septembrie
nu vorbea cu cineva anume
lăsa cuvintele să intre în aer suple şi senzuale
muşcându-le capetele apoi privind ghiduşă să vadă ce se întâmplă

prietenii mei erau în gât după ea
la fel şi eu
femeia se uita prin ei prin mine
avea două decenii

ochii ei obosiţi de existenţă sfidau legile frumuseţii

bea sprite purta o bluză uşoară grena pe care mi-am odihnit capul
în joacă
mai târziu când am rămas numai noi

cu degetul arătător mi-a indicat şmecheră aluniţa de la ceafă
ridicându-şi părul
parcă ocrotind o parte din ea
parcă luminând o amintire
a râs după aia timidă şi plictisită probabil

lumea i se tatuase pe obraz
în timp ce viaţa murea în ea ca o modă