marți, iunie 30
vineri, iunie 26
din tot întunericul disponibil (remix)
pe câmpia asta spuneai că ai vrea să dansezi goală
autostrada se prelungeşte ca o venă prin antebraţul meu
nu mai îmi aparţin de astăzi
trag maşina pe dreapta
ca să caut un obiect inutil fără conţinut
nu îl găsesc decât târziu
mi-ar prinde bine ceva aer proaspăt
dau geamul jos
deschid radioul pe un post
ca şi cum ai vorbi cu mine de acolo
mi se strânge toată distanţa în pumn
lipesc mâna de geam
poate ai alergat după mine
însă recele sticlei are frumuseţea nasului tău
când eşti răcită
dinspre parbriz luceşte fruntea lunei
intru în pub târziu
e un câmp pustiu cu mult frig
dar eu văd oameni plictisiţi gata să mă asculte
cer o bere
apoi privesc răsăritul
pe gânduri
până când aud cum mă întreabă o fiinţă de beton
pe cine aştept cu urna de cenuşă în mână
briza îmi flutură pletele şi sângele
pe câmpia asta spuneai că ai vrea să dansezi goală
cu mine
joi, iunie 25
miercuri, iunie 24
ploaia nu face sex cu oricine
copyright Ilinca Bernea
se face ziuă pentru tot oraşul şi
afară plouă ca naiba,
mă gândesc la oamenii care nu fac diferenţe între ape
apele sunt parfumuri
mai sorb din cafea cu gândul la politică
poate odată am să fac infarct într-o limuzină
dărâm din greşeală o carte de pe noptieră
cade pe covor
se deschide
ca la o spovedanie fără popă
îmi aduc aminte că trebuia să o termin
mda
ar trebui să ies în ploaie să îmi dau tricoul jos
ca stropii să ajungă următoare poeme
şi să îţi zic bună dimineaţa trilulilu
să fumăm amândoi din aceeaşi ţigară
pentru că le uiţi totdeauna în buzunarele mele
ceea ce nu pot să zic că mă deranjează
părul tău ud îmi e pe gât ca un ştreang senzual
buzele îmi dau gustul norului kent
aranjez minutele în ore şi orele în melancolii
intrăm după ce trece rafala
doi morţi într-un burg cu bugetari care odihnesc metafizicul
mă împiedic de lucruri în drum spre duş
cum o fac toţi dictatorii de unii intelectuali
miroşi a viu
iar patul nefăcut primeşte alintul a două trupuri tinere
ca pe un cadou desfăcut
duminică, iunie 21
vineri, iunie 19
psalm dintr-o pădure verde
copyright Ilinca Bernea
lasă-mă să mă încrunt Doamne
când văd speranţa în ochii muribunzilor,
fără eliberarea iubirii
cum aş putea defini altfel golul?
sunt momente când
se ridică stoluri mari de păsări din mine
spre paturile ruginite din spitale
atunci durerea mea e doar un frig pentru idee
ca o conservă desfăcută de la facerea lumii
servind drept model negativ alimentaţiei
şi unde pot să îmi aşez capul
şi unde pot să îmi las necazul
fără să îmi albească părul?
uite acum vreau să îţi spun o glumă
dar Tu cred că îmi zâmbeşti deja
ştii ce e cel mai frumos la Tine?
că nu te plictiseşti deşi ai tot dreptul…
lasă-mă să mă încrunt Doamne
când vorbesc prea mult
despre ceea ce numim noi speranţă
miercuri, iunie 17
senzaţia de spaţiu îndrăgostit
copyright Ilinca Bernea
ghemuiesc în palma unei femei o perdea
rămân îndelung sedus
de fotografia ei prea mare pentru realitate
strâng înserarea într-o cană
lichid stins cu tremurul mâinilor
servesc un altfel de ceai
aburul nărilor tale
cu mersul inegal
mă îndepărtez și observ
cum alinţi pulberea fină ce pluteşte peste fotolii
nu pot să neg dureros
camera unde am senzaţia de spaţiu îndrăgostit
în timp ce dorm obosit
surprind uneori palpându-mi obrazul ceva
odată cu degetele îţi simt buzele liniştite
şi lucid pentru moment
înţeleg ce înseamnă un ideal feminin
nu am mai ieşit de mult din casă
zici tristă
ating poza
şi se anunţă doctorul
pentru a-mi face doza de respirație sau haloperidol
marți, iunie 16
sâmbătă, iunie 13
Autograf de la fata morgana
sursă: internet
noaptea ies pe arterele capitalei
mă sprijinesc de chioşcuri închise
pentru că vreau să te observ
cu impresia că sunt un beţiv grosolan
ce îţi deosebeşte rochia
neglijent îmbrăcată
de mirosuri străine şi ziare
lumina farurilor este pentru mine o constelaţie însingurată
de fiecare dată vii încet mă atingi
eliberată complice
printr-o mişcare dragă
te urmăresc cu bărbia în piept
din obişnuinţă
buzele îmi rămân inerte
în ceea ce ar fi trebuit să devină
un fluierat admirativ
după ce treci
îmi las trupul înspre pământ
e singura certitudine pe care o mai am
şi tot ce ştiu devine un praf fermecat
pe coatele mele julite
spre dimineaţă
navetiştii somnoroşi se apropie de mine ca de un mort
nu-mi rămâne decât să le dau puţină dreptate
cu ruj pe gulerul singurei mele cămăşi
luni, iunie 8
Poem pentru merele coapte
copyright Ilinca Bernea
sunt ca un bătrân într-un sanatoriu cu aer uscat
am surâsul pierdut
de mire îndrăgostit pe jumătate
mă plimb prin camere atingând obiectele
cu acea pasiune pe care o pun adolescenţii în fumat
se vede însă că mângâi absent
desprinderea de ele
deseori am şi lungi conversaţii
cu oamenii ce demult mi-au trezit numele
atunci părăsesc bănuielile în favoarea unei lumi
pe care Dumnezeu o va adormi pe genunchi
las ferestrele deschise dimineaţa
mă uit în zare mirat
ca ochii unui animal
spre stăpân când îl bate
pe noptieră am cărţi şi căpşuni
scoase de la frigider
îmi sunt străine acum
când orbesc cu discreția unui sentiment inutil
cred că într-o zi voi uita ochii larg deschişi
fulgeraţi de un gând
nu ştiu care nici de ce
dar pentru totdeauna probabil cel mai frumos
