copyright Christine Cajon
când îmi spui şi îmi atingi urechea
ceva intră în venele mele de toată săptămâna admir spitalele
cu merii lor înflorind pansamente de aer
în zilele în care mă îmbrac simplu de obicei plouă mărunt
ies în faţa casei şi mă descalţ de tenişi pentru a fi iarba apelor
mă strigi şi închizi ochii
apoi alergi ca să mă iei în braţe
eu nu îţi răspund
cum odinioară acei pomi văruiţi
ce te apropiau de primăvară când erai mică
încă nu ştiu de unde ai aflat
că îmi scriu pe mână vorbele care te fac fericită
sunt ca un dor fructifer
care nu se mai miră de ce îi cad fructele prea coapte
