versetul 12

dimineața aud bătăi în tavan și mâțe

mă gândesc la stiloul tău made in china

pentru că ești lângă mine caldă

cum numai un fier de călcat poate fi

nu aștept nimic de la fulgii

care au nimerit aiurea

scriu legea căderii lor și admir pe pahar

rujul tău

te deschei la bluză ca Iguazu

jeanșii acoperă

o jumătate de țară

un iminent război cu iarna asta lenoasă

când vorbești juisând

dantura perfectă din porțelan

pare o zăpadă sub care au fost uciși toți

mistreții

am o iarnă frumoasă înainte

corpul meu e verzui și repet

nimeni nu moare de alergie la păpădii

nimeni nu știe

că în mine pulsează un câmp sălbatic

de fiecare dată rotund după plecarea

ta de UFO

picturi cu nopți simple

 

trec peste pasarele imense greoi

prin ploi reci

șuieră păsări migratoare

mă scurg în pământ

ca și cum aș face dragoste cu un mit

mă ascund sub bălți

ca și cum aș roti fulgerul în cafeaua străină

sunt inocent draga mea

nu demult

am început să cânt la vioară și nu e greu

mai ales când o faci

pentru ca să nu mori

dincolo de bacovia

ploile se joacă frumos cu clădirile înalte argintii

iar mie îmi vine să plec departe

undeva unde să nu mai aud victima care mă înlocuiește

am să mă leg la ochi poate voi nimeri drumul

care trece prin zilele tale

cum trece cupa unui buldozer printr-o carieră

semăn din ce în ce mai mult cu pietrele

împrumut de la ele statul în calea oamenilor

liniștea mascată frica de apă

îmi vine să urc pe o schelă

și să recit ceva un pom o haină

se aude trenul în noapte

și ieși ca fata din dafin

umbli ușor printre lucrurile unde ți-ai rătăcit jurnalul

scrii tot cu negru ca într-a 7-a

umbra ți se întinde pe conturul sternului meu

o simt cu vârful degetelor și o las să mă răcorească

încă nu ai înțeles nimic din acest ostrov cu palmieri gri

că dacă știi când mă doare poți fi

stăpâna mea

iată în simplitatea lui vulcanul erupe zilnic

pentru că pământului îi este dor și lui

să vadă cerul acel cer

pe care tu îl desenezi privind spre mine din 5 în 5 minute