granițele pielii

mergi pe zile ca praful pe o alee de marmură
pierzi încrederea în oameni
după primele dale apoi
te farmecă vocea unei femei
o vrei melodie în surdină
îți va ține de urât într-o seară
sau în mai multe cine știe
nici nu realizezi cum aluneci în idei
lume misterioasă a unui anticariat
nimeni nu aplaudă noaptea
ea nu se supără
solitar mai puțin decât ai vrea
te retragi într-o pată de lumină
nici copilul ce ți-a ieșit din sânge
nu va simți cum se apropie moartea
deși totul pare din ce în ce mai inutil trăiești
pentru a elibera cerul din celulele tale
în fond tăcerea este aceeași oriunde te-ai duce

din sensibilitățile băiatului care aduce pizza

nu mai știu unde am dormit astă noapte
trist probabil
pe o canapea mare
pe un cearșaf cenușiu mototolit
mă ridic leneș într-un cot
miroase a mâncare de ieri
dar cine își mai amintește când a fost ieri
sau de ce ieși de la baie cu prosopul în păr
liniștită absentă,
privesc pe fereastră
la fumul în vânt
ca la un dansator desăvârșit și mort
prin basmele cu ultima pagină ruptă
a fost o poveste frumoasă spuneai
privindu-mi îndelung fruntea
vreau să pot pluti peste câmpii îți spuneam
uneori aș număra firele de iarbă, le-aș da nume

poem cu palmele fine