duminică, iulie 26

nu mai ieșisem din casă de vreo săptămână



blocurile înghesuite au tandreţea specifică unor gondole

alerg probabil spre job printre oameni care nu privesc cerul
ci meteo dumnezeieşte
&
ca un pahar dus la buze de un copil retardat în blândeţe
am timp pe zebră să îmi spun că dacă ar fi un fulger
aş vrea să dispar luminos

semafoarele se înmulţesc în gândurile lumilor noastre

văd biciclete cum rulează indiferente
haine fără trupuri fără etichete fără dogme
uneori chiar
bătrâni cu politeţea sclipindu-le în ochi

ajung
mă descalţ
& uit

joi, iulie 16

cremă de ghete


copyright Vlad Turbure

bogdan, ieşi la tablă
se ridică încet băiatul cu un oftat în degete
va trebui să simtă iar praful de cretă
şi mirosul de vanilie al profei
însă înaintă spre locul ameliorat
ca un turist plictisit să vadă
aceleaşi monumente
trebuia doar să demonstreze
de ce compasiunea este
să te doară când îl doare şi pe papagalul vecinei

până a ajunge în faţă
primi o înjurătură de la viitoarea lui nevastă
din prima bancă
dar el nu avea de unde să ştie asta
aşa că îi scrise câteva versuri în gând
cu viteza unui bec inconştient:
dacă ţi-aş săruta într-o zi tocul pantofului
nu-i aşa că te-ar duce capul
să îl pui la vânzare pe ebay?

…doar cu voia ta râma se transformă în om
îşi spuse şi se lumină la faţă
ocoli catedra, o dată, de două ori
şi ca la sensul giratoriu lăsă prioritate
gustului de inutilitate
conform căruia
doar el putea fi vândut însă nu cumpărat

suplinitoarea îl privea atentă
şi comentă numai după demostraţia aceasta impecabilă