Cadoul

Era anul nou. Fumau după o gheretă. Aproape de centru. Ea trăgea încet din țigară. El privea fumul. Parcă se spulberau amândoi în noapte. În oraș lume multă. Multe mașini parcate aiurea. Se apropia de miezul nopții. Urma focul de artificii.

- Ți-au plăcut artificiile vreodată?
- Neah! Făcu fata!
- De ce?
- Că-s materialistă! Chicoti ea.

Avea vreo optșpe ani. Părul frumos. Ochii verzi-albăstrui. Dar nu era plictisită. Spre deosebire de generația ei. Din interiorul Elizei izbucnea ceva. O vitalitate. Un magnetism. O inteligență acută. Nu era teribilistă. Nu era nici aeriană. Înțelegea. Sau, mai bine zis, înțelegea lumea în care trăia. Lângă ei o sticlă. Busuioacă de Bohotin. Fusese ideea lui Crețu’. Așa îi zicea ea.

- Ce facem? Spuse Crețu’ un pic amorțit.
- Cum adică?
- Mai stăm sau plecăm?
- Hai să mai stăm! Oricum ce facem altceva?

Era adevărat. Nu prea aveau opțiuni. Începu focul de artificii. O formație cânta un cover. Parcă happy new year de abba. Miezul Craiovei părea sedat. Toată lumea se bucura. Evident inutil.

- Auzi Liza?
- Parcă da! Și trase adânc un fum în piept.
- Tu înțelegi cam ce-i cu noi pe lumea asta?

Fata se uită la sticlă. Nu era decât la jumătate. Îl privi ironic și tăcu. El continuă

- Să presupunem că există Dumnezeu!
- Să! Făcu ea, la mișto.
- De ce nu se arată? De ce lasă atâta confuzie?
- Și mă întrebi pe mine?

Crețu’ își aruncă țigara. Era un băiat înalt. Cu ochi negri. Frumos ar zice unele fete. Și era în primul an de facultate. Continuă:

- Păi unii zic că prezența lui Iisus și Biblia au fost și sunt suficiente.
- Mda! Știi un banc?
- Nu!
- Atunci las-o baltă! N-am chef acum de târnoseli.
- Ok! Luăm un taxi sau mergem pe jos?
- Pe jos!

Eliza citea mult. Știa de faptul că, după cum ateii pun la îndoială existența lui Dumnezeu, la fel creștinii pun la îndoială inexistența lui. Mai știa că slava lui Dumnezeu nu poate fi suportată de natura umană. Mai știa și de copacii din Mamre. De ce doar atunci se arătase El? Și privi în sus. Era frig. Li se vedea respirația. Simți un fior pe șira spinării. Alunecă. Nu căzu. Dacă exista Dumnezeu, ce era de făcut? Crețu’ era ciudat! De vreo două zile. Primise cadou de la unchi’su. Și i-l dăduse ei. Ea s-a uitat mirată la început. Apoi s-a înduioșat. Era un motănel.