poem de seară

noaptea în taxiurile călduroase ale oraşului
curg radiourile

nu îmi ajunge apa minerală
drept pentru care la început mă lansez într-o teorie
despre cum ar fi o lume în care să nu am nevoie
de food, air sau water

mă satur însă repede şi îmi mişc fundul până la
un nonstop situat lângă bloc
meditând odată cu maşinile silenţioase ce trec pe strada principală

par cărţi scoase la rao gândesc
în timp ce picioarele mă duc unde vreau să ajung

o sticlă de izvorul minunilor zic iar
mâna care întinde banii pare indiferentă

e rece afară ca într-un bulgăre de zăpadă

mă zgribulesc sub hanorac după care
îmi tot repet că ar trebui să am o interfaţă
pentru chestii din astea

trupul acesta pe bune nu mă merită