de parcă ne-am pipăi drumul cu limba

tu nu mai ții minte parcul străvechi
în care ți-am dat ceasul de mână
avea cureaua albă
și era auriu pe margine
tu nu mai ții minte metehnele mele
atunci când mă strigam de foarte departe
și îmi răspundeai
ca un semn de circulație

undeva în moara asta de vânt
e înmormântat spiritul meu
ea îl ascultă încă și se rotește pentru ca tu
să poți respira

nu știam că se năruie blocul
în scara căruia ne-am împletit existențele
ca părul unei caucaziene de 17 ani moartă
după toto cutugno

nu mi-am vărsat niciodată cafeaua

ce se poate întâmpla cu noi

decât să ne răsturnăm peste veacul acesta

în care am fost trași dintr-o lumină fără nume

sau poate dintr-un ciment moale

dacă aș îmbătrâni cum te iubesc

atunci toate blănurile ar cădea de pe animale

din nori s-ar vărsa litere

adunate în scrisori inodore

te vei simți pentru un timp canalizare 

și nici atunci nu vei înțelege

de ce toți monștrii de prin filme trebuie să aibă

dinții urâți sau ascuțiți

o să vin odată unde îți păstrezi secretele

mă voi foi

iar la un moment dat mă voi opri din citit

pentru că și eu mai am foi lipite

în fond nu suntem decât niște ființe care trăim

într-un buletin meteo ratat  

îmi placi mai mult decât când chiuleam

claviculele tale sunt firave

pentru geaca aceasta care miroase a mine

ele uită cum uită vechii luptători

uniformele la naftalină

pune-o pe tine și taci cum numai întunecarea 

am să te îngân când îmi ții capul în carnea ta 
de flaut

azi am strâns un pic de liniște și am turnat-o

peste făptură

mirul de la marginea metropolei unde vom locui

când ești se desfac cerurile

și o columbă mi se așază pe spate

atentă frumoasă

între voi trebuie să fie ceva

poate un fir de Dumnezeu

care intră în șosetele din lână albă

amintiri de la cei care ne duceau de mână

la școală

draga mea îți cer să intri înăuntru cu toate rimelurile

ai să găsești acolo lângă fereastră

plantat pentru tine un bărbat sequoia