
sâmbătă, mai 16
miercuri, mai 13
caut şi acum liniştea demnă de un poem ca tine

copyright Ilinca Bernea
“pe mormântul meu va scrie că am avut o ceartă de îndrăgostiţi cu lumea”R.F.
…
fluier încet ziua, ea vine, ne rostogolim aici cutii goale de carton
păstrând încă din gingăşia cadourilor ce am fost sau ce nu am ajuns
seara
observi
privind prin fereastră
departe
umărul pe care plângi
niciodată al tău
atunci roteşti spre mine
umed profil
dar nu îmi reproşezi nimic
gesturile tale sunt lente ca un chip dincolo de marginea mulţimii
hainele din cameră par hârtii smulse
care plutesc pe apă
un timp
în lumina veiozei
le studiezi
până simţi
că nu poţi să păstrezi momentul
apoi plouă şi nimic nu te mai poate rupe din ale tale
scrii, oftezi, dezbraci pentru prima oară marea… adormi pe o parte
ghemuită mereu undeva
ca o lună plină ce întinereşte noaptea obrazul tău îmi lasă parfum între perne
joi, aprilie 23
suntem desene pe apă

copyright Christine Cajon
când îmi spui şi îmi atingi urechea
ceva intră în venele mele de toată săptămâna admir spitalele
cu merii lor înflorind pansamente de aer
în zilele în care mă îmbrac simplu de obicei plouă mărunt
ies în faţa casei şi mă descalţ de tenişi pentru a fi iarba apelor
mă strigi şi închizi ochii
apoi alergi ca să mă iei în braţe
eu nu îţi răspund
cum odinioară acei pomi văruiţi
ce te apropiau de primăvară când erai mică
încă nu ştiu de unde ai aflat
că îmi scriu pe mână vorbele care te fac fericită
sunt ca un dor fructifer
care nu se mai miră de ce îi cad fructele prea coapte