dincolo de bacovia

ploile se joacă frumos cu clădirile înalte argintii

iar mie îmi vine să plec departe

undeva unde să nu mai aud victima care mă înlocuiește

am să mă leg la ochi poate voi nimeri drumul

care trece prin zilele tale

cum trece cupa unui buldozer printr-o carieră

semăn din ce în ce mai mult cu pietrele

împrumut de la ele statul în calea oamenilor

liniștea mascată frica de apă

îmi vine să urc pe o schelă

și să recit ceva un pom o haină

se aude trenul în noapte

și ieși ca fata din dafin

umbli ușor printre lucrurile unde ți-ai rătăcit jurnalul

scrii tot cu negru ca într-a 7-a

umbra ți se întinde pe conturul sternului meu

o simt cu vârful degetelor și o las să mă răcorească

încă nu ai înțeles nimic din acest ostrov cu palmieri gri

că dacă știi când mă doare poți fi

stăpâna mea

iată în simplitatea lui vulcanul erupe zilnic

pentru că pământului îi este dor și lui

să vadă cerul acel cer

pe care tu îl desenezi privind spre mine din 5 în 5 minute

cu urechea lipită de șină

de unde îmi vine mirosul acesta de gheață cu lămâie

și cine mi-a pus o floare pe locul unde îmi pun capul

trăiesc un somn și îl fac mai viu decât mine cu drag

păsările nu locuiesc în vile ci între mine și femeia care

ar fi putut fi balsam cu afine crude

va veni o vreme când mă vei studia ca pe un lunatic

deci vei ști că în felul meu

și eu am pășit sigur pe lună

de aceea mă tot gândesc unde se întorc teoremele

trebuie să aibă o casă a lor un cămin un apartament

pentru că niciodată nu am știut să răspund

probabilului

doar să mă desprind când simt că ploaia inundă

satul tău drag cu amintiri din copilărie

îmi găsesc echilibrul în voci în doruri în oameni dragi

și această balanță se înclină ca soarele pe valuri la mare

acum e un târziu aparte

un târziu pe care îl convertesc într-un mp3 și mi-l pun

în fiecare seară

ca să știu ce am pierdut fără a avea fără a căuta fără a

lepăda nimic

cine știe în ce gânduri te-am rătăcit

precum căldura blândă a gărilor aglomerate cu studenți

a candle and a half a pear

îmi doresc un copil care să ia fruntea

și sprâncenele tale

liniștea și dumnezeul meu

un băiat dur cât o statuie în memoria ei

îl voi învăța să patineze îl voi apropia mult de gheață

și îi voi spune gabriel 

însă cine poate ști

pe unde zboară fluturii vara 

sau cine poate să vadă culoarea

pe care o lasă palmele tale în aer

strângând cearșaful

nimeni nu iese viu din mine

de aceea am înăuntru un templu de rubin

la care mi se închină gândurile

ele vor deveni pe jumătate vorbe

cu gust de vișine târzii