miercuri, aprilie 18

primăvara îmi arde plămânii

unde sunt aburii grei ai tristeților mele
și din ce izvor bea Iisus apă în pumni
lângă vița de vie
gust reveria moale ca miezul de pâine
urmăresc cum alunecă liniștea pe mine
îmi intră între degetele de la picioare
ca nisipul vara în șlapi

într-un loc mă voi odihni curând
cred
atât de mult încât telegraful va transmite
cafea și sânge

tu nu trebuie decât să mă legi la mâini
să îmi pui o carte două sub cap poate eu sunt
endorfinele tale
când te vei trezi
sper să fie tot pace în lume ca într-o cană
goală

luni, aprilie 16

once upon a time in springland

am coborât treptele cum coboară berzele
în cuiburi
apoi am intrat în aerul rece și m-am uitat la ceas
ca la un prieten beat căruia trebuie să îi sun
un taxi
momentul era frumos și spontan
iar aceste cuvinte ți le spun ca pe doi zarzări înfloriți
aveam o carte în mâna
cea mai dragă carte a mea
de aceea părea o ștachetă mov
însă nu mi-a fost greu să sper că și tu știi cum trăiesc
cărțile
mi-am luat un sprite după care
nu mai știu ce s-a întâmplat
se făcea că aveam timp să mă bucur deplin
că aș mai sta lângă tine să depănăm ghemuri de cerneală
am fost mai tânăr
în acea noapte neagră ca sângele otrăvit
în care totul se derula mai repede decât intrarea încântării
în dependență

miercuri, aprilie 4

adolescent rătăcit în țara unui poem

dacă voi face din tine un prun
cu prunele galbene zemoase și dulci
așa-i că vei ieși noaptea din scoarța lui
vei dansa cu mine
până voi adormi în zori cu trupul năruit
cu lumea pe fibre 
ca pe mici cumpene
 
hai să fim perne peste care să vină 
capete necunoscute  
să se odihnească uneori mult mai mult 
decât putem noi înțelege  
vom simți iar cum cade zidul berlinului

am vise care mă pleznesc mă sfârtecă
mă asmut asupra vieții să o pot privi 
de deasupra
dar uite că s-a făcut târziu  
cum se face târziu într-o carte
și după tine merg literele mele ca gâștele într-o zi de vară