primăvara îmi arde plămânii

unde sunt aburii grei ai tristeților mele

și din ce izvor bea Iisus apă în pumni

lângă vița de vie

gust reveria moale ca miezul de pâine

urmăresc cum alunecă liniștea pe mine

îmi intră între degetele de la picioare

ca nisipul vara în șlapi

într-un loc mă voi odihni curând

cred

atât de mult încât telegraful va transmite

cafea și sânge

tu nu trebuie decât să mă legi la mâini

să îmi pui o carte două sub cap poate eu sunt

endorfinele tale

când te vei trezi

sper să fie tot pace în lume ca într-o cană

goală

once upon a time in springland

am coborât treptele cum coboară berzele
în cuiburi
apoi am intrat în aerul rece și m-am uitat la ceas
ca la un prieten beat căruia trebuie să îi sun
un taxi
momentul era frumos și spontan
iar aceste cuvinte ți le spun ca pe doi zarzări înfloriți
aveam o carte în mâna
cea mai dragă carte a mea
de aceea părea o ștachetă mov
însă nu mi-a fost greu să sper că și tu știi cum trăiesc
cărțile
mi-am luat un sprite după care
nu mai știu ce s-a întâmplat
se făcea că aveam timp să mă bucur deplin
că aș mai sta lângă tine să depănăm ghemuri de cerneală
am fost mai tânăr
în acea noapte neagră ca sângele otrăvit
în care totul se derula mai repede decât intrarea încântării
în dependență

adolescent rătăcit în țara unui poem

dacă voi face din tine un prun

cu prunele galbene zemoase și dulci

așa-i că vei ieși noaptea din scoarța lui

vei dansa cu mine

până voi adormi în zori cu trupul năruit

cu lumea pe fibre 
ca pe mici cumpene

 
hai să fim perne peste care să vină 
capete necunoscute  

să se odihnească uneori mult mai mult 
decât putem noi înțelege  

vom simți iar cum cade zidul berlinului

am vise care mă pleznesc mă sfârtecă

mă asmut asupra vieții să o pot privi 
de deasupra

dar uite că s-a făcut târziu  

cum se face târziu într-o carte

și după tine merg literele mele ca gâștele într-o zi de vară