plecarea e o iertare pentru undeva

copyright Ilinca Bernea

murim pe gânduri

drumurile au schimbat modul în care auzim

străinii îmi vorbesc şi tot ce captez sunt sunete cenuşii
învolburate de interese lichide

am noaptea am frigul am nepăsarea
devin un metrou liber de oprire printre ei, ele, noi

lăsaţi-mă la greu,
pentru că greul e o formă de linişte neagră

uitaţi-mă în cel mai smintit peisaj al minţii voastre
eu tot trec indiferent
indiferent eu tot trec

şi în trecerea mea sunt dumnezeul veacului meu
cu vina neispăşită
părăsit
ca o paloare în raiul propriei lipse de sânge

Singura boală este prezentul

cald,zgomote familiare,voci îndepărtate...

era într-o dimineaţă banală, într-un pat banal,
într-o zi din anul acesta pe care tu mă opreşti
să-l numesc banal,

-la vară o să mai dormi gol din când în când?
m-ai întrebat pufoasă lângă mine...
eu somnorosul gândeam fără nori răsăritul,

-unii oameni dorm la ora asta, alţii fac dragoste,
alţii mor, alţii se nasc,alţii sunt flămânzi,
alţii petrec... şi noi suntem pentru ei alţii,iubire...

nu ştiam câtă tristeţe poate fi în cuvântul alţii...

am început să-mi spun,
vreau să plec fără a ajunge undeva, îmi place drumul,
cred că moştenesc asta de la bunicul din partea mamei,

uneori inima mea bate într-o linişte din lumea a treia