rushlyrics

cana caldă a putrezirii

2012-02-08T13:44:00.000-08:00

da sunt mai calm când te aud prin cameră
iubită ca un adn de geniu
poftită ca o clătită cu dulceață de zmeură
iar aceste momente sunt cele adevărate
în care eu te simt toată de abur
și te inspir ca din cartofii fierți
ajung apoi pe balconul încălzit
zăresc nămeții
și mă gândesc la nimicuri
pentru că există în mine o fântână secată
din care aud fluierul domol
melodios liniștit
sunt cel care știe că oriunde te-aș pierde
cineva tot va vedea ce mult semănăm
de aceea lasă lumină între noi
pune semințe într-o glastră de lut
și fă-mă dimineață
iar dincolo de ceea ce gândesc eu lasă să vină
șontâc primăvara

Descoperirea

2012-02-07T18:26:00.000-08:00

Avem în cartier o bătrână. Unguroaică. O cheamă Ildico. Pe mine mă cheamă Peter. Simțeam nevoia să spun astea. Cartierul e la marginea unui oraș modest. Cândva plin de viață. Acum plin de gunoaie. Printre acele jeguri am îngropate amintiri. Vechi. Sau noi pentru unii. Cine vrea poate să mă contrazică.

Ildico are vreo patru sau cinci băieți. Tibi a ajuns cel mai bine. Mecanic de locomotivă. Eu am copilărit cu Roby. El nu prea a ajuns așa de bine. Vinde în piață. Și acum când mă gândesc la ei, îmi sunt dragi acele vremuri. Ori trăgeam de fiare. Ori mergeam la Gat. Un baraj unde puteam înota. Ori băteam drumurile cartierului Gutman. Sau digul. Cu prietenele noastre. Și ce era mai frumos?! Să simți în toți porii adolescența.

Abia așteptam să cadă seara. Fiecare pereche avea locul ei. Și atunci ne lăsam în voia vârstei. Era timpul în care mai credeam în dragoste. Nu aveam mașini. Conturi. Sau salarii uriașe. Tot ce aveam era statul la coadă. După butelii. Jocuri ca popa prostu’ sau flori fete și băieți. Iar acele momente au rămas unice. De inegalat.

Ne plăceau hainele pe care le alegeam noi. Eram fan Depeche Mode. Prin urmare purtam blugii drepți până jos. Tuns bros. La gât un simbol al lor. Peace! Așa mergeam și în timpul liceului la școală. Eram generația de sacrificiu. Unii dintre noi nici astăzi nu știu bine engleza. Pentru că noi culegeam roșii sau mere sau struguri sau porumb. Așa cerea statul. Practică. Și asta era engleza noastră. Pe atunci eram însă bucuroși că scăpăm de ore. Astăzi nu aș mai paria pe aceasta.

De câte ori vin în cartierul acesta. Cam o dată pe an. Ildico nu știu cum face, dar îmi iese în cale. Și are vorbe bune. Și îmi strânge mâna. Și duhnește a băutură. Și tot la ce mă gândesc eu atunci e o fată. Care a fost și rămâne prima mea dragoste. Alexandra. Dar despre ea știți deja destul. Eu însă nu. Și nu mă satur să aflu.

Pe vremea asta primesc un telefon. România e sub zăpezi. Eu tranzitez Viena. Și printre altele aflu că în cartier a mai murit cineva. Nu cunoașteți voi. Dar pentru un moment am avut imaginea asta. Eu în trecere pe lângă turnul vechi. Și mama prietenilor mei, Ildico, chemându-mă la o cană de ceai care miroase puternic a rom. Hmm! Deci până la urmă sunt optimist. Iată ceva nou!

când mi-ai dat cana cu gheișe pe ea

2012-02-01T14:23:00.000-08:00

ca un urs nepăsător de faptul că e polar
suntem făcuți să ascultăm imagine a lui lennon
să auzim viscolul cum șuieră o variantă a ei
să vedem filme proaste sau bune
în care un veteran din vietnam
merge spre casă
sau spre bar
și mereu cineva se sprijină de brațul lui
ori e singur
el are o batistă decolorată
ce miroase plăcut
dar își șterge pantalonii cu zăpadă
după ce se ridică
și mila de el ne amețește până la lacrimi
arată cuiva mâna stângă
la care îi lipsesc trei degete
cam asta face războiul spune încet
apoi se depărtează într-un oarecare end
când iubesc sunt fulgerul în dans
pe o câmpie nocturnă
acolo corpul tău
se oprește cu nepăsarea unui intercity fără
pasageri

nu mai deosebesc vocile

2012-01-31T09:45:00.000-08:00

când te caut în garaj domnul meu
carcasele zdrobite cântă
un cântec al uleiurilor negre
apoi adorm și ele cu metalul stâlcit
oare trebuie să mai uit
să mă trimit iar departe
cum se trimit ambulanțele iarna

***

părintele meu
tot ce știu despre tine se amestecă lent
cu ce văd
peste pomeții mei cade ninsoarea
blândă cât o îngenunchere în taină
ce frumoși erau anii tăi
nunta din Cana
uneori simt primăvara cum intră în pomi
din biblie

***

câteodată mă așez încă tânăr pe pat
ești pe un post travel
nopți primitoare
dincolo de voi am voci calde
vino doamne să vedem ce este stricat
pentru că te caut ca o fetiță care scoate limba
când colorează

The shoulder you cry on is never yours

2012-01-22T05:13:00.000-08:00

“on my grave it will be written that I had
a lovers’ quarrel with the world” R.F.

When you carry with you the tenderness of gifts
You notice from afar
That the shoulder you cry on is never yours
Then you turn towards me
Your profile moist
But you do not blame me
Through slow gestures
Clothes in the room seem like papers torn
Out of some secret diary
And floating on water for a while
In the dim light you study them until you feel
You cannot keep the moment
Is beginning to rain
And nothing seems to break you away from your stuff
You write sigh undress
Fall asleep on a side always curled up somewhere
Like a full moon rejuvenating the night
Your cheek lingers perfume through the pillows

Translation: Corina Gina Papouis

Alexandru Andries - Cea mai frumoasa zi

2012-01-20T04:17:00.000-08:00

Valeriu Sterian - Vino Doamne

2012-01-20T04:10:00.000-08:00

Cadoul

2012-01-19T02:10:00.001-08:00

Era anul nou. Fumau după o gheretă. Aproape de centru. Ea trăgea încet din țigară. El privea fumul. Parcă se spulberau amândoi în noapte. În oraș lume multă. Multe mașini parcate aiurea. Se apropia de miezul nopții. Urma focul de artificii.

- Ți-au plăcut artificiile vreodată?
- Neah! Făcu fata!
- De ce?
- Că-s materialistă! Chicoti ea.

Avea vreo optșpe ani. Părul frumos. Ochii verzi-albăstrui. Dar nu era plictisită. Spre deosebire de generația ei. Din interiorul Elizei izbucnea ceva. O vitalitate. Un magnetism. O inteligență acută. Nu era teribilistă. Nu era nici aeriană. Înțelegea. Sau, mai bine zis, înțelegea lumea în care trăia. Lângă ei o sticlă. Busuioacă de Bohotin. Fusese ideea lui Crețu’. Așa îi zicea ea.

- Ce facem? Spuse Crețu’ un pic amorțit.
- Cum adică?
- Mai stăm sau plecăm?
- Hai să mai stăm! Oricum ce facem altceva?

Era adevărat. Nu prea aveau opțiuni. Începu focul de artificii. O formație cânta un cover. Parcă happy new year de abba. Miezul Craiovei părea sedat. Toată lumea se bucura. Evident inutil.

- Auzi Liza?
- Parcă da! Și trase adânc un fum în piept.
- Tu înțelegi cam ce-i cu noi pe lumea asta?

Fata se uită la sticlă. Nu era decât la jumătate. Îl privi ironic și tăcu. El continuă

- Să presupunem că există Dumnezeu!
- Să! Făcu ea, la mișto.
- De ce nu se arată? De ce lasă atâta confuzie?
- Și mă întrebi pe mine?

Crețu’ își aruncă țigara. Era un băiat înalt. Cu ochi negri. Frumos ar zice unele fete. Și era în primul an de facultate. Continuă:

- Păi unii zic că prezența lui Iisus și Biblia au fost și sunt suficiente.
- Mda! Știi un banc?
- Nu!
- Atunci las-o baltă! N-am chef acum de târnoseli.
- Ok! Luăm un taxi sau mergem pe jos?
- Pe jos!

Eliza citea mult. Știa de faptul că, după cum ateii pun la îndoială existența lui Dumnezeu, la fel creștinii pun la îndoială inexistența lui. Mai știa că slava lui Dumnezeu nu poate fi suportată de natura umană. Mai știa și de copacii din Mamre. De ce doar atunci se arătase El? Și privi în sus. Era frig. Li se vedea respirația. Simți un fior pe șira spinării. Alunecă. Nu căzu. Dacă exista Dumnezeu, ce era de făcut? Crețu’ era ciudat! De vreo două zile. Primise cadou de la unchi’su. Și i-l dăduse ei. Ea s-a uitat mirată la început. Apoi s-a înduioșat. Era un motănel.

Serj (I)

2012-01-17T08:50:00.000-08:00

Lexa era o femeie frumoasă. Trupul ei era perfect. La fel și dragostea. Știa să iubească. Știa să urască. Știa să disprețuiască. Știa să aprecieze. În fiecare săptămână mergea la solar. Pentru Claudiu nu prea conta. Pentru ea da. Mai târziu avea să o înțeleagă. Sau cel puțin așa credea el. Avea sufletul ca o teracotă. Iar mila ca un șemineu. Mai mergea pe la prietene. Când era abătută. Îi plăcea să bârfească. Dar cui nu-i place?

Cu tactica stătea bine. Mereu cu polița de asigurare. Nu exista moment care să o surprindă. Nu exista moment care să nu o impresioneze. Asta când existau motive. Serj era de opt ani. Copilul lor. Semăna cu ea mult. Și avea o personalitate puternică. Dar și timiditatea lui taică’su. Trecuseră zece ani de când Alexandra se întorsese din Canada. Cu toate riscurile își dorea un copil cu Claudiu. Iar acum era fericită. În măsura în care sunt oamenii fericiți.

Claudiu era sufletist. Un sentimental fără întoarcere. Era respectat. Se simțea în largul lui. Chiar dacă nu îi era ușor. Pe atunci rula o telenovelă proastă. Inima nu are reguli. Sau cam așa ceva. Se resemnase în fine. Și se implica total. În orice făcea. Uneori se ruga. Credea că îl ajută. Poate doar să își vadă lipsurile, dorințele, regretele. Însă în adâncul lui nu concepea lumea fără Dumnezeu. Și nici pe el fără Dumnezeu. Nu se credea sfânt. Dar nu era nici om rău. Cam așa era privit de colegi. Iar opinia lor trebuie să fi fost adevărată.
Probabil.

Serj începea să se maturizeze. Precoce copil! Auzise multe de pe la prieteni. Asculta Paraziții. Avea un simț al umorului bine dezvoltat. Învăța replici. De prin filme. De prin melodii. De unde apuca. Nu prea îi plăcea să citească. Dar nu învăța prost. Pe la șapte ani începuse să fumeze. Anturajul. Claudiu și Lexa nu știau. Aveau altele pe cap. Serj se înălțase binișor. Semăna cu bunică’su. Și deja avea priză la fete. Îi plăcea să le domine. Din vorbe.

Era o zi înnorată. Claudiu venise de la muncă. Lexa își făcea unghiile. Serj era în camera lui. Asculta muzică.

- Ce face băiatu’, Lexa?
- E în camera lui.
- Se joacă pe calculator?
- Nu, cred că învață!

Și Lexa îi zâmbi drăgălaș, dar ironic.

- Cum ți-a fost ziua? Îl întrebă ea.
- Ca o zambilă!
- Adică?
- Niciun adică!
- OK!

Lexa făcu ce făcu și aerisi camera. Clau se schimbă, mâncă și se puse la știri. Locuiau într-o casă din județul Ilfov. Cu banii contribuise mai mult Lexa. Prin unchiul ei. Erau aproape de București. Casa avea patru camere. Un living și trei dormitoare.

- Când dau tonu’ c…ele pi.ă tamponu’! Serj cobora fredonând.
- Ce-i cu limbajul acesta Sergiu? Lexa sări prima.

Băiatu’ făcu un unghi de o sută optzeci de grade, urcă sus fredonând: Ce-s eu mă-ta să-mi cenzurez limbajul în fața ta…

Claudiu era amuzat dar și înțelegător. Trecuse prin multe teribilisme. Lexa se duse după Serj. Trebuiau să aibă o discuție serioasă.

- Și tu stai ca un dovleac! Îi spuse lui Claudiu.
- Printre zambile, draga mea!

Cu nervii la pământ, Lexa urcă spre dormitorul proaspătului adolescent.

Tableta

2012-01-15T16:10:00.001-08:00

Alexandra ieși de la birou. Se urcă în mașină. Mașina porni. Era drăguță cu handsfree-ul în urechea stângă. Urechea ei preferată. Claudiu conducea. O așteptase cu un cappuccino vienez. Era descurcăreț. El nu avea urechi preferate. Ea era poreclită telefonista. Nu o deranja. Nu o încânta. Ajunseră repede acasă. Dar apartamentul fusese spart.

- Cu ce sărăcie am greșit de mi-au luat tableta?
- Cum adică ai greșit?
- Mă crezi chiar atât de păcătoasă?
- Dar tu mă crezi incult?
- Cum adică?
- Păi problema ridicată de tine s-a lămurit de mult!
- De când?
- De pe vremea lui Iov!
- Mda, ești o enciclopedie ezoterică, woody!
- Iar tu ești o păpușă aterizată în brațele unui băiețel!
- Doamne, până și încărcătorul l-au luat!
- Sunt disperați oamenii, Lexa!
- Și de ce m-ar interesa pe mine empatia cu găinarii ăștia?
- Poate au furat de foame!
- Logic, ca întotdeauna!
- Nu draga mea! Au luat și plasmele!

Cei doi vorbeau. Parcă intraseră într-un horror prost. Bărbatul sună la 112. Desigur liniile erau ocupate. Trebuiau să aștepte. Între timp făcu o cafea pentru Lexi. Un ceai pentru el. Și o rugăciune. Evident pentru cine. El rămăsese cu ipod-ul. Îl ținea în mașină. Ea rămase pe gânduri. Se apucă de făcut ordine. Nu țineau bani sau bijuterii în casă.

- Clau, vreau să ascult ceva muzică!

Îi dădu gadgetul. Melodia era Always. Bon Jovi. Lexa se trânti pe pat. Abia acum reuși să plângă puțin. De nervi.

- De ce nu porți la tine Ipad-ul?
- Pentru că… (se gândise la un răspuns gen: nici pe tine) nu vreau să par mândră!
- Ce este pentru tine mândria?
- Făloșenie, scumpicel!
- Te simți invidiată la birou?
- Ah , nu! Mă simt ignorată la muncă!

Era clar. Nu o afectase prea mult. Pentru ea lucrul cel mai scump era sănătatea. Vorbiră până veniră organele de ordine. Se făcu plângerea. Se luă act de chestii. Se constatară chestii. Se interesară la vecini. Nimic.

- Dacă ar fi să regreți ceva, ce ai regreta, Lexa?
- Bun moment, bună întrebare!
- Vorbesc cât se poate de serios!
- Mie crezi că îmi vin glumițe pe gâtuleț?
- Gata, nu m-ai face țânțar din mine!

Ea zâmbi scurt. El nu avea de unde să știe. Ipad-ul nu îl cumpărase pentru ea. Vroia să pună în acei 32 de Gb tot ce prefera Clau. De la muzică la fotografii și filme. Se apropia ziua lor. Nu se putea concentra. Doar un lucru o obseda. Se puse iar pe căutat. Poate se înșelase. El se apropie. O luă de după umeri. Și îi spuse ceva la ureche. Urechea stângă. Lexa râse mult. Îl îmbrățișă. Tu ești Ipad-ul meu, spusese. Atât. Niciodată nu află de unde știa. Ningea frumos. Ca în Iarna pe uliță

- Claudiu…
- Da, draga mea!
- Dumnezeu a vrut să îmi spună ceva.
- Ce anume?

Îl trase aproape de ea și ridică tonul . Fiindcă el nu avea urechi preferate.

- Mi-a spus că surprizele nu se termină niciodată rău.
- Argumentează te rog!
- Păi uite!

În prag Corneluș. Copilul vecinilor. Lexa uitase complet că îi împrumutase Ipad-ul. Iar puștiul tocmai venise de la joacă! Avea nasul roșu. Mâinile înghețate. Iar vocea îi tremura puțin. Urcase scările în grabă. De foame…
Îi cuprinse somnul pe amândoi. Adormiră sleiți de puteri. Mai lipseau plasmele! Dar cine împrumută plasme?!

André Rieu 2011

2012-01-15T03:05:00.000-08:00

acolo unde rămân avalanșele

2012-01-14T15:41:00.000-08:00

suntem mai mult în surdină
când ninge
însă din mine iese un glas care te caută
înmulțind bolnavii acestei lumi

el intră în umerii noștri moi
mă aplec și iau din tine tot ce nu poți
să-mi dai altfel

apoi ca plagiatele inconștiente
formele ni se deslușesc
până în ochi
ne pierdem la intrarea în vinețiul
patului

aș vrea să îți vorbesc rusește
cu accentul aspru de bărbat
sau să te văd mirată de bruta mea seriozitate
aleatorie dragă
mă simt total necunoscut și împlinit

poate sunt un elicopter militar
am zburat deasupra ta
m-am prăbușit
iar acum frigul mă spală ca o doică
bătrână

Enya - On My Way Home (video)

2012-01-14T03:12:00.000-08:00

passenger assessment

2012-01-13T10:04:00.001-08:00

rămas bun pământ
rămas bun avioane cu teroriști
sunt omul cu două umbre
și pieptul dur
cum e coaja unui fruct de ananas
iar casa în care trăiesc
e doar o scuză
pentru fragilitatea mea probabil
nimic mai mult doamne
adorm ușor
nu mă plâng că mi s-a tăiat
din salariu
sau că am rate
sunt permanent într-un aeroport
acolo pot să recunosc
că aștept
cam asta
la urma urmei e ghinionul mării că ajunge
la mal

Poveste de dragoste

2012-01-13T05:13:00.000-08:00

spark in my pain

2012-01-12T13:49:00.000-08:00

azi vii de la gară târâind bagajul
respirația ta sacadată
pare sunet mixat
într-un studio scump

ajută-mă să-mi scot disprețul
ca pe o măsea cariată
sau dă-mi să beau braga rămasă
de prin geanta roșie

nasturii de la geacă sunt descheiați
ești strivită de căldură
obosito
iar lângă noi se mișcă mașini mormântal

ai pudoarea infractorilor
ce își acoperă fețele când sunt filmați
mă simt cuțit
înfipt într-o minge de fotbal
când degetele reci îți ating coapsele
sfidător

Family

2012-01-11T15:31:00.000-08:00

Friends

2012-01-11T07:04:00.000-08:00

April soundtrack

2012-01-11T03:14:00.000-08:00

I’d love to die watching an apricot tree
Flourished and rained on
When is almost evening couch by the window
Right hand on the book I love
The other on the mug filled with
Gooseberry syrup

You’d wipe my palms and the corner of my eyes
I’d let you watch anything
You know when a child wants to sleep

The air in the room is thin
And I feel how my cheeks my fingers my forehead are getting cooler
I slowly close my eyes
Your tears shall melt in a sizzle
Their steam
Shall raise in the hillock of the room

Over your hair
You shall pull my motionless hand
Just like when we make up I believe

Translation by Corina Gina Papouis

far away

2012-01-11T02:32:00.000-08:00

Vernisaj - Petru Birău

2012-01-11T02:30:00.000-08:00

Mormântul

2012-01-11T02:04:00.000-08:00

Se întorcea de la nuntă. În tren era sufocant. Avea chef de semințe. Părjite și sărate. Ai lui dormeau. Tatăl avea fața acoperită. Cu perdeaua de la geam. Sforăia. Mama era întinsă pe banchetă. Părea obosită. Erau trenuri vechi. Și singuri în compartiment.

- Hai la semințe, la semințe prăjite! Hai la se… Hai la…
- Cât costă?

Trenul era oprit în stație. O țigancă trecea pe la geamurile vagoanelor. El coborî. Ea începu să-i pună în buzunar. Trenul plecă. El dăduse banii. Țiganca nu termină de pus tot. Se sui la bagaje. Oftă ușurat.

- Na niște semințe!
- Mulțumesc!

Ședeau față în față. Controloarea drăguță cu ochi albaștri. Și privirea obraznică. Începură să povestească. Ea:

- Ei, cum e?
- Cum e ce?
- Ai dat de primii bani?
- Da!
- Eu am doi copii!
- Să vă trăiască!
- Mulțumesc! Ai văzut-o pe blonda aia din vagonul 6?
- Normal! Era în vagonul nostru!
- Ei, nu avea bilet!
- Zău?
- Și și-a făcut de cap aici cu șeful de tren!
- Erai aici?
- Da! S-a șters apoi cu perdeaua de la geam!

Dragoș își promise să nu se mai atingă de perdelele din accelerate. Trenul înainta ca un șarpe cu stomacul gol. Zona era de câmpie. Pâna la următoarea stație mai aveau.

- Și știi ce e culmea?
- Nu!
- E amantul meu.
- Sunteți o femeie frumoasă!
- Mai na niște semințe!
- Mulțumesc!
- Tu? Ești însurat?
- Nu!

Discuția continuă. Ea locuia în Brăila. El era atras de ea. Îi vedea gesturile. Țignalul se auzi. Trenul a oprit. El a coborât. S-a dus în vagonul lui. Îi era somn. Acasă îl aștepta logodnica.

***

Buna (bunica) lui muri la o lună după aceea. El nu a ajuns la înmormântare. Cel puțin nu cu trenul. Era melancolic. De câte ori mânca semințe prăjite și sărate. Nimeni nu află nimic. Și ce ar fi fost de aflat?!

OneRepublic - Secrets

2012-01-11T00:40:00.000-08:00

My dear family

2012-01-10T23:20:00.000-08:00

blackberry roulette

2012-01-10T23:07:00.000-08:00

carnea mea e marea la vama veche
pescărușii planează
iau peștii și pleacă
de aceea vreau o durere
ca a greierilor
să cânt toată noaptea când sufăr
corzile mele vocale suflate în aur
sunt în dobra africană
unde momentele de tăcere înseamnă politețe
de pe mine decolează F-16-urile
dar eu sunt detonat
și dansez cu garoafa în dinți pe o scenă
improvizată
acolo descopăr nopți când mă simt părăsit
cum numai terenurile de baschet
pot fi când plouă
în timp ce un lac de unghii întunecat
râurează colțurile ochilor
mă cheamă cărbune tânăr și
întotdeauna mi-am dorit să am lacrimile negre

doar o părere

2010-10-15T11:10:00.001-07:00

o noapte în chinatown

2010-06-22T07:38:00.000-07:00

simt cum se ieftinesc cum se subțiază cuvintele
mai lent decât faci dragoste
aș scrie versuri cu fapte
dar ar fi păsări întoarse din drum
nu mă asculta
zăbovește cu palmele pe pieptul meu mai mult
să îți respir în păr
la fel cum
apele merg pe trotuare mândre
cimentul e cald
ca abdomenul tău liniștit
dacă e viață sau moarte
nu știu
hai să ne oprim aici
într-un hotel ieftin din chinatown
unde poemele sunt curioase ca ochii oamenilor

granițele pielii

2010-06-22T07:31:00.000-07:00

mergi pe zile ca praful pe o alee de marmură
pierzi încrederea în oameni
după primele dale apoi
te farmecă vocea unei femei
o vrei melodie în surdină
îți va ține de urât într-o seară
sau în mai multe cine știe
nici nu realizezi cum aluneci în idei
lume misterioasă a unui anticariat
nimeni nu aplaudă noaptea
ea nu se supără
solitar mai puțin decât ai vrea
te retragi într-o pată de lumină
nici copilul ce ți-a ieșit din sânge
nu va simți cum se apropie moartea
deși totul pare din ce în ce mai inutil trăiești
pentru a elibera cerul din celulele tale
în fond tăcerea este aceeași oriunde te-ai duce

din sensibilitățile băiatului care aduce pizza

2010-06-22T07:25:00.000-07:00

nu mai știu unde am dormit astă noapte
trist probabil
pe o canapea mare
pe un cearșaf cenușiu mototolit
mă ridic leneș într-un cot
miroase a mâncare de ieri
dar cine își mai amintește când a fost ieri
sau de ce ieși de la baie cu prosopul în păr
liniștită absentă,
privesc pe fereastră
la fumul în vânt
ca la un dansator desăvârșit și mort
prin basmele cu ultima pagină ruptă
a fost o poveste frumoasă spuneai
privindu-mi îndelung fruntea
vreau să pot pluti peste câmpii îți spuneam
uneori aș număra firele de iarbă, le-aș da nume

poem cu palmele fine

2010-01-28T05:44:00.001-08:00

nu mai ieșisem din casă de vreo săptămână

2009-07-26T08:55:00.000-07:00

blocurile înghesuite au tandreţea specifică unor gondole

alerg probabil spre job printre oameni care nu privesc cerul
ci meteo dumnezeieşte
&
ca un pahar dus la buze de un copil retardat în blândeţe
am timp pe zebră să îmi spun că dacă ar fi un fulger
aş vrea să dispar luminos

semafoarele se înmulţesc în gândurile lumilor noastre

văd biciclete cum rulează indiferente
haine fără trupuri fără etichete fără dogme
uneori chiar
bătrâni cu politeţea sclipindu-le în ochi

ajung
mă descalţ
& uit

până nu suntem iarbă & flori

2009-07-21T01:22:00.000-07:00

cremă de ghete

2009-07-16T23:26:00.000-07:00

copyright Vlad Turbure

bogdan, ieşi la tablă
se ridică încet băiatul cu un oftat în degete
va trebui să simtă iar praful de cretă
şi mirosul de vanilie al profei
însă înaintă spre locul ameliorat
ca un turist plictisit să vadă
aceleaşi monumente
trebuia doar să demonstreze
de ce compasiunea este
să te doară când îl doare şi pe papagalul vecinei

până a ajunge în faţă
primi o înjurătură de la viitoarea lui nevastă
din prima bancă
dar el nu avea de unde să ştie asta
aşa că îi scrise câteva versuri în gând
cu viteza unui bec inconştient:
dacă ţi-aş săruta într-o zi tocul pantofului
nu-i aşa că te-ar duce capul
să îl pui la vânzare pe ebay?

…doar cu voia ta râma se transformă în om
îşi spuse şi se lumină la faţă
ocoli catedra, o dată, de două ori
şi ca la sensul giratoriu lăsă prioritate
gustului de inutilitate
conform căruia
doar el putea fi vândut însă nu cumpărat

suplinitoarea îl privea atentă
şi comentă numai după demostraţia aceasta impecabilă

when my eyes are blue

2009-07-13T03:50:00.000-07:00

cântecul preferat al trilulilei

2009-06-30T13:40:00.000-07:00

din tot întunericul disponibil (remix)

2009-06-26T14:35:00.000-07:00

pe câmpia asta spuneai că ai vrea să dansezi goală

autostrada se prelungeşte ca o venă prin antebraţul meu
nu mai îmi aparţin de astăzi
trag maşina pe dreapta
ca să caut un obiect inutil fără conţinut
nu îl găsesc decât târziu
mi-ar prinde bine ceva aer proaspăt
dau geamul jos
deschid radioul pe un post
ca şi cum ai vorbi cu mine de acolo
mi se strânge toată distanţa în pumn
lipesc mâna de geam
poate ai alergat după mine
însă recele sticlei are frumuseţea nasului tău
când eşti răcită
dinspre parbriz luceşte fruntea lunei
intru în pub târziu
e un câmp pustiu cu mult frig
dar eu văd oameni plictisiţi gata să mă asculte
cer o bere
apoi privesc răsăritul
pe gânduri
până când aud cum mă întreabă o fiinţă de beton
pe cine aştept cu urna de cenuşă în mână
briza îmi flutură pletele şi sângele

pe câmpia asta spuneai că ai vrea să dansezi goală
cu mine

Bordel de idei

2009-06-25T11:10:00.000-07:00

copyright Ilinca Bernea

today's song

2009-06-24T22:45:00.000-07:00

ploaia nu face sex cu oricine

2009-06-24T21:26:00.000-07:00

copyright Ilinca Bernea

se face ziuă pentru tot oraşul şi
afară plouă ca naiba,
mă gândesc la oamenii care nu fac diferenţe între ape
apele sunt parfumuri
mai sorb din cafea cu gândul la politică
poate odată am să fac infarct într-o limuzină
dărâm din greşeală o carte de pe noptieră
cade pe covor
se deschide
ca la o spovedanie fără popă
îmi aduc aminte că trebuia să o termin
mda
ar trebui să ies în ploaie să îmi dau tricoul jos
ca stropii să ajungă următoare poeme
şi să îţi zic bună dimineaţa trilulilu
să fumăm amândoi din aceeaşi ţigară
pentru că le uiţi totdeauna în buzunarele mele
ceea ce nu pot să zic că mă deranjează
părul tău ud îmi e pe gât ca un ştreang senzual
buzele îmi dau gustul norului kent
aranjez minutele în ore şi orele în melancolii
intrăm după ce trece rafala
doi morţi într-un burg cu bugetari care odihnesc metafizicul
mă împiedic de lucruri în drum spre duş
cum o fac toţi dictatorii de unii intelectuali
miroşi a viu
iar patul nefăcut primeşte alintul a două trupuri tinere
ca pe un cadou desfăcut

"I'm dreaming of the past"

2009-06-21T07:57:00.000-07:00

psalm dintr-o pădure verde

2009-06-19T12:43:00.001-07:00

copyright Ilinca Bernea

lasă-mă să mă încrunt Doamne
când văd speranţa în ochii muribunzilor,
fără eliberarea iubirii
cum aş putea defini altfel golul?
sunt momente când
se ridică stoluri mari de păsări din mine
spre paturile ruginite din spitale
atunci durerea mea e doar un frig pentru idee
ca o conservă desfăcută de la facerea lumii
servind drept model negativ alimentaţiei
şi unde pot să îmi aşez capul
şi unde pot să îmi las necazul
fără să îmi albească părul?
uite acum vreau să îţi spun o glumă
dar Tu cred că îmi zâmbeşti deja
ştii ce e cel mai frumos la Tine?
că nu te plictiseşti deşi ai tot dreptul…
lasă-mă să mă încrunt Doamne
când vorbesc prea mult
despre ceea ce numim noi speranţă

senzaţia de spaţiu îndrăgostit

2009-06-17T08:31:00.000-07:00

copyright Ilinca Bernea

ghemuiesc în palma unei femei o perdea

rămân îndelung sedus

de fotografia ei prea mare pentru realitate

strâng înserarea într-o cană

lichid stins cu tremurul mâinilor

servesc un altfel de ceai

aburul nărilor tale

cu mersul inegal

mă îndepărtez și observ

cum alinţi pulberea fină ce pluteşte peste fotolii

nu pot să neg dureros

camera unde am senzaţia de spaţiu îndrăgostit

în timp ce dorm obosit

surprind uneori palpându-mi obrazul ceva

odată cu degetele îţi simt buzele liniştite

şi lucid pentru moment

înţeleg ce înseamnă un ideal feminin

nu am mai ieşit de mult din casă

zici tristă

ating poza

şi se anunţă doctorul

pentru a-mi face doza de respirație sau haloperidol

me o zi grevă de poezie home 2009 peace

2009-06-16T14:40:00.000-07:00

simple day, simple mood & you

2009-06-16T11:55:00.000-07:00

Autograf de la fata morgana

2009-06-13T15:47:00.000-07:00

sursă: internet

noaptea ies pe arterele capitalei
mă sprijinesc de chioşcuri închise
pentru că vreau să te observ
cu impresia că sunt un beţiv grosolan
ce îţi deosebeşte rochia
neglijent îmbrăcată
de mirosuri străine şi ziare

lumina farurilor este pentru mine o constelaţie însingurată

de fiecare dată vii încet mă atingi
eliberată complice
printr-o mişcare dragă

te urmăresc cu bărbia în piept
din obişnuinţă
buzele îmi rămân inerte
în ceea ce ar fi trebuit să devină
un fluierat admirativ

după ce treci
îmi las trupul înspre pământ
e singura certitudine pe care o mai am
şi tot ce ştiu devine un praf fermecat
pe coatele mele julite

spre dimineaţă
navetiştii somnoroşi se apropie de mine ca de un mort
nu-mi rămâne decât să le dau puţină dreptate
cu ruj pe gulerul singurei mele cămăşi

Poem pentru merele coapte

2009-06-08T14:18:00.000-07:00

copyright Ilinca Bernea

sunt ca un bătrân într-un sanatoriu cu aer uscat
am surâsul pierdut
de mire îndrăgostit pe jumătate

mă plimb prin camere atingând obiectele
cu acea pasiune pe care o pun adolescenţii în fumat
se vede însă că mângâi absent
desprinderea de ele

deseori am şi lungi conversaţii
cu oamenii ce demult mi-au trezit numele
atunci părăsesc bănuielile în favoarea unei lumi
pe care Dumnezeu o va adormi pe genunchi

las ferestrele deschise dimineaţa
mă uit în zare mirat
ca ochii unui animal
spre stăpân când îl bate

pe noptieră am cărţi şi căpşuni
scoase de la frigider
îmi sunt străine acum
când orbesc cu discreția unui sentiment inutil

cred că într-o zi voi uita ochii larg deschişi
fulgeraţi de un gând
nu ştiu care nici de ce
dar pentru totdeauna probabil cel mai frumos

Poem noros

2009-05-20T23:57:00.000-07:00

Viena ca o primăvară gotică

2009-05-16T12:35:00.000-07:00

copyright Petru Birău

caut şi acum liniştea demnă de un poem ca tine

2009-05-13T12:03:00.000-07:00

copyright Ilinca Bernea

“pe mormântul meu va scrie că am avut o ceartă de îndrăgostiţi cu lumea”R.F.

…

fluier încet ziua, ea vine, ne rostogolim aici cutii goale de carton
păstrând încă din gingăşia cadourilor ce am fost sau ce nu am ajuns

seara
observi
privind prin fereastră
departe
umărul pe care plângi
niciodată al tău
atunci roteşti spre mine
umed profil
dar nu îmi reproşezi nimic

gesturile tale sunt lente ca un chip dincolo de marginea mulţimii

hainele din cameră par hârtii smulse
care plutesc pe apă
un timp
în lumina veiozei
le studiezi
până simţi
că nu poţi să păstrezi momentul
apoi plouă şi nimic nu te mai poate rupe din ale tale

scrii, oftezi, dezbraci pentru prima oară marea… adormi pe o parte
ghemuită mereu undeva

ca o lună plină ce întinereşte noaptea obrazul tău îmi lasă parfum între perne

suntem desene pe apă

2009-04-23T13:26:00.001-07:00

copyright Christine Cajon

când îmi spui şi îmi atingi urechea
ceva intră în venele mele de toată săptămâna admir spitalele
cu merii lor înflorind pansamente de aer

în zilele în care mă îmbrac simplu de obicei plouă mărunt
ies în faţa casei şi mă descalţ de tenişi pentru a fi iarba apelor

mă strigi şi închizi ochii
apoi alergi ca să mă iei în braţe
eu nu îţi răspund
cum odinioară acei pomi văruiţi
ce te apropiau de primăvară când erai mică

încă nu ştiu de unde ai aflat
că îmi scriu pe mână vorbele care te fac fericită

sunt ca un dor fructifer
care nu se mai miră de ce îi cad fructele prea coapte

Lucian Blaj

2009-04-20T11:21:00.000-07:00

32 de ani departe până în sufletul meu

viză pentru o primăvară

2009-04-15T10:20:00.000-07:00

copyright Petru Birău

noapte despre mine

2009-03-12T11:34:00.000-07:00

copyright Ilinca Bernea

de câte ori văd un perete simt nevoia să mă aşez lângă el
şi să devenim împreună o cameră

uneori îmi las mâinile să curgă pe un gât pur cu apă rece udat
atunci îţi miros părul lung ca pe o lalea neagră

nu ştiu de unde începe întunericul în care te roteşti
serile simt un fum de primăvară în mine dar nu văd ce arde

cercuri de somn ai drept rochie ritualul mă prinde neras
întind mâna după o ţigară şi deschid o carte

aştept ultimii tăi paşi de vals ca pe nişte cumpărături
la care am asistat pentru că doar eu ştiu preţurile

de câte ori văd un perete simt nevoia să mă aşez lângă el
să îmi iau pulsul şi să ţi-l pun pe buze

just for

2009-02-24T06:49:00.000-08:00

departele mă studiază

2009-02-18T06:23:00.001-08:00

">

lyrics: paul blaj
music: craig armstrong
images: D.V.

polisuri fără somn ascuns - by paul blaj

2009-02-15T13:04:00.000-08:00

la început Al Meu se tace

2009-02-14T04:13:00.000-08:00

copyright Petru Birău

mă părăseam pe lume

2009-02-13T01:54:00.001-08:00

copyright Ilinca Bernea

de ce să nu ştiu

2009-02-09T03:47:00.000-08:00

copyright Ilinca Bernea

nimeni nu tremură la o iluzie în care burniţa omoară lumina stingheră
mă ridic noaptea şi o văd
ştrangulând-o încet calm cu o cravată din piele

fereastra mea e făcută pentru un cascador, gândesc şi adorm la loc

(…)

de ce să iubim bisericile lustruite de genunchii oamenilor simpli?
vremea e rece şi tâmpla simte invidia asta interesant de intelectual

porţia mea de ceaţă urcă spre clopotniţă cu furia unui râs isteric
ca o zăpadă cenuşie trecând inutilă în sicriul de apă din martie

temelia unui templu se poate traduce în orice religie

şi nu am să uit că odinioară eram mai vameş ca acum
uimindu-mă activ pentru lăptarii care blochează graniţa

nimeni nu tremură la o iluzie, doar ele suferă pentru ele, reuşind

suferind către iarnă

2009-02-08T05:11:00.001-08:00

my future past perfect

2009-02-07T05:21:00.000-08:00

mai fulgui dintr-o spre o treaptă

2009-01-30T04:06:00.000-08:00

about me

2009-01-30T04:03:00.000-08:00

plecarea e o iertare pentru undeva

2009-01-21T01:53:00.000-08:00

murim pe gânduri

2008-12-31T12:13:00.000-08:00

drumurile au schimbat modul în care auzim

străinii îmi vorbesc şi tot ce captez sunt sunete cenuşii
învolburate de interese lichide

am noaptea am frigul am nepăsarea
devin un metrou liber de oprire printre ei, ele, noi

lăsaţi-mă la greu,
pentru că greul e o formă de linişte neagră

uitaţi-mă în cel mai smintit peisaj al minţii voastre
eu tot trec indiferent
indiferent eu tot trec

şi în trecerea mea sunt dumnezeul veacului meu
cu vina neispăşită
părăsit
ca o paloare în raiul propriei lipse de sânge

Singura boală este prezentul

2008-12-29T08:09:00.000-08:00

cald,zgomote familiare,voci îndepărtate...

era într-o dimineaţă banală, într-un pat banal,
într-o zi din anul acesta pe care tu mă opreşti
să-l numesc banal,

-la vară o să mai dormi gol din când în când?
m-ai întrebat pufoasă lângă mine...
eu somnorosul gândeam fără nori răsăritul,

-unii oameni dorm la ora asta, alţii fac dragoste,
alţii mor, alţii se nasc,alţii sunt flămânzi,
alţii petrec... şi noi suntem pentru ei alţii,iubire...

nu ştiam câtă tristeţe poate fi în cuvântul alţii...

am început să-mi spun,
vreau să plec fără a ajunge undeva, îmi place drumul,
cred că moştenesc asta de la bunicul din partea mamei,

uneori inima mea bate într-o linişte din lumea a treia

ajun pentru tine

2008-12-23T13:56:00.000-08:00

clara sara maria secară

2008-12-11T05:34:00.000-08:00

nu mai pot lua aceşti ochi larg deschişi
şi numele părinţilor mei nu mai vrea să fie o înclinare
a capului

dar pot să îţi arăt că vreau încăpăţânat
un boţ de om care să mă bată la cap toată ziua:
hai să ne jucăm tati

îmi spui: ce frumoasă e sara! iar vocea pe care o aud
are acele inflexiuni feminine lăsate de mine în trecut
când mama îmi arăta lumea ca pe o poveste

vine vremea când ştim să iubim…
atunci ningem aceste spoturi inteligente pentru life

dacă aş fi perdea

2008-12-10T11:02:00.000-08:00

nu am nimic din fluvii în mine
poate unele lemne ce plutesc putrezite
sau acuta lipsă de griji înecate sub impresii

se întâmplă câte un om să mă doară atent
ca o rază cochetă prin iarnă

azi nu mă întreb unde merg
fiindcă tot valul generaţiei e al meu

şi cine ştie dacă vina aceasta
o pot purta străvezie precum dragostea?

undeva în lume

2008-12-07T04:01:00.000-08:00

cântă craig armstrong şi tot ce ştiu eşti

va veni un timp când mă voi uita în alb-negru
când îmi voi citi poemele ca pe nişte străine...

iar stai cuminte studiindu-mă
dintr-o linişte leneşă

eşti frumoasă
ca un copil ce vede pe geam prima ninsoare

this love is a strange love se repetă obsesiv...
existenţa pare the ultimate chill out collection

nu reţin ce vorbim ce dorim ce ironizăm
în fond toată treaba e refrenul

simplu pentru frig

2008-12-02T10:44:00.001-08:00

primele zile ale lui decembrie
m-au prins liniştit, firesc,

în timp ce te aşteptam mi-am zis că
plutirea este şi destrămare
o lipsă finală de personalitate

tu nu mă auzi când privesc
dar hai să credem într-o apă liberă
în păsări şi în respiraţie

votez cu toată inima dunărea
ca să îmi spună de unde ai delta

în care ajung acum ca un extraterestru

fumuriu de noiembrie

2008-11-30T09:20:00.000-08:00

îşi ştergea degetele de firmituri cu gesturi feminine
rupea unele pişcoturi încet...

iar cafeaua o bea ţinând amândouă mâinile pe cană
pentru a dezvolta după ea un surâs de studentă distrată

aş vrea să fac ceva important în viaţă nu ştiu ce
să fiu o Ioana d’Arc să fiu cineva

glasul ei înainta încet
ca o lumină de veioză spre cartea citită

the man who can’t be moved era sunetul de fond
clienţii glumeau
insesizabil intrau glumind în iarnă

uite i-am zis termini doctoratul şi după aia
stârnim noi o revoluţie ceva sau mai bine mor

m-a privit cum s-ar uita o ceşcuţă doldora cu zahăr
la o solniţă
nu ştiu de ce am râs

afară intrase ceaţa în maşini
noi eram însă oameni

ploaia umple amiaza

2008-11-18T01:34:00.000-08:00

trec pe lângă persoane fără să le privesc
simt că aşa e cel mai bine pentru ele

îţi recunosc uimirea când ne intersectăm
pleacă din ochii aceia marini
curioşi sau doar atenţi la detaliile străzii

nu e nevoie de ceva anume ca să ne zâmbim
dar nu ne zâmbim astăzi

pietonul crede fanatic doar în trotuar

aproape mă prinde amiaza pe drumuri,
singurul moşulică vecin opreşte trecători
la întâmplare
lor li se citeşte mila pe feţe
începe ploaia…

bătrâneţea pare doar o întrebare mare

drumul spre casă e acelaşi pentru că
tot ce simt trece în împăcare de sine

ca o baltă oglindind încăpăţânată cerul

poem de seară

2008-11-16T11:04:00.000-08:00

noaptea în taxiurile călduroase ale oraşului
curg radiourile

nu îmi ajunge apa minerală
drept pentru care la început mă lansez într-o teorie
despre cum ar fi o lume în care să nu am nevoie
de food, air sau water

mă satur însă repede şi îmi mişc fundul până la
un nonstop situat lângă bloc
meditând odată cu maşinile silenţioase ce trec pe strada principală

par cărţi scoase la rao gândesc
în timp ce picioarele mă duc unde vreau să ajung

o sticlă de izvorul minunilor zic iar
mâna care întinde banii pare indiferentă

e rece afară ca într-un bulgăre de zăpadă

mă zgribulesc sub hanorac după care
îmi tot repet că ar trebui să am o interfaţă
pentru chestii din astea

trupul acesta pe bune nu mă merită

zâmbeam şi începuse toamna

2008-11-15T07:46:00.000-08:00

când am întâlnit-o pe acea terasă în răcoarea lui septembrie
nu vorbea cu cineva anume
lăsa cuvintele să intre în aer suple şi senzuale
muşcându-le capetele apoi privind ghiduşă să vadă ce se întâmplă

prietenii mei erau în gât după ea
la fel şi eu
femeia se uita prin ei prin mine
avea două decenii

ochii ei obosiţi de existenţă sfidau legile frumuseţii

bea sprite purta o bluză uşoară grena pe care mi-am odihnit capul
în joacă
mai târziu când am rămas numai noi

cu degetul arătător mi-a indicat şmecheră aluniţa de la ceafă
ridicându-şi părul
parcă ocrotind o parte din ea
parcă luminând o amintire
a râs după aia timidă şi plictisită probabil

lumea i se tatuase pe obraz
în timp ce viaţa murea în ea ca o modă

detaşat la marginea vieţii

2008-11-14T07:12:00.000-08:00

sunt un străin fără folos
rutina mică mă răstoarnă
şi când devin eu mai prisos
din ăst prisos voi faceţi goarnă

astfel recurg la Dumnezeu
căci trusa lui chirurgicală
e limpede instantaneu
că nu prea e naţională

părerile se înmulţesc
ca scamele îmi cad genunchii
dar gestul este omenesc
divin e tot ce înmănunchii

o existenţă am îţi mulţ
umesc cu vocea mea formală
doctrina mea-i de om desculţ
şi viaţa mea e doar mortală

vorbesc privind într-o parte

2008-11-14T04:15:00.000-08:00

mi-e dor de locuri necunoscute
să fie banale şi iarnă undeva în europa

voi lua un tren din acel orăşel cu port la mare
călătorind toată noaptea
lungă toată

poate că îmi sprijin capul de geamul rece
eu şi întunericul ne privim de mult

voi coborî într-o gară aglomerată printre oameni normali
pentru a căuta un parc alb şi o bancă tare de lemn
pe care să îmi dorm ce mai am

cu o geacă pufoasă de fâş,
cu fulgi în păr,

ninge rar...
ca şi cum nimeni nu mi-ar fi spus pe nume